Extras nr. 1 din Urban Yoga BOOK

Dana Marin decembrie 14, 2017 0 comments 0

Totul a inceput in 2013 cand m-am decis sa plec din nou in India. De data aceea cu intentia de a urma cursul de instructor de yoga. Planul era sa ma reintorc in tara si sa incep sa fac ceea ce imi placea. Eram pregatita mental sa am la intoarcere o perioada mai stramtorata financiar. Simteam insa ca daca avea sa fie, atunci aceasta ar fi fost justificata prin provocarea oricarui nou inceput de… cariera. Apoi totul va incepe sa mearga din toate punctele de vedere, imi ziceam.

Cu acest pret in minte, mi-am vandut din lucruri ca sa acopar bugetul necesar calatoriei de studii. Am plecat in ciuda celor dragi, ingrijorati de faptul ca aveam sa-mi distrug viitorul odata cu parasirea vietii de angajata. La vremea aceea, pentru mine viitorul se rezuma la cele patru saptamani de scoala, unde stiam ca va trebui sa invat cat mai multe. Apoi urma sa descopar eu pas cu pas noul statut de libera profesionista.

In India, in prima zi de scoala m-am speriat cand am vazut ca trebuie sa cantam mantre in sanskrita. Am zis ca o fi ceva optional sau doar asa, simbolic, cum se obisnuia si la noi la scoala sa se cante imnul tarii la deschiderea oficiala a scolii. Dar cand am aflat ca de fapt asa trebuia sa inceapa o clasa de yoga, m-am intrebat mirata “oare in ce m-am bagat?”. Si cum mai rau parca nu se putea, am aflat si ca trebuia sa invat totul pe de rost pentru examen.

Profesorul era sever cu noi toate din clasa de Ashtanga. Ne vedea ca pe niste europence rasfatate care erau acolo in calitate de cliente. Asa ca facea tot posibilul sa ne intimideze si sa ne faca sa ne simtim ca niste eleve neajutorate. Si-i iesea. Strategia mea de supravietuire se formase indata. Stiam ca nu o sa cant mantre la viitoarele mele clase, dar la fel de bine stiam ca le voi toci bine pentru examene. Si iata cum, cu mult inainte sa imi deschid lista cu “ce sa fac la clasele mele viitoare”, mi-am deschis lista cu “ce sa nu fac”.

Au urmat apoi nopti intregi cand adormeam repetand in gand mantrele in sanskrita…

”Vande gurunam charanaravinde /
Sandarshita satvam sukhava boddhem
Nih shreyasa jangalikamayane
Samsara HalahalaMohashanthai”…

Profesorul indian ne dojenea cand nu stiam versurile pe dinafara. Considera ca este lipsa de respect daca nu aduceam acest omagiu lui Patanjali, creatorul sistemului numit yoga. Ne incuraja sa cantam barem de trei ori OM la inceputul si finalul clasei, in cazul in care pe viitor nu aveam timp pentru toata mantra. La auzul acestei variante de compromis, in semn de respect mi-am cerut iertare intregii Indiei, stiind ca nici macar asta nu voi face la clasele mele. In sinea mea am avut siguranta ca Patanjali ma intelegea si imi respecta decizia, dar nu am avut aceeasi certitudine si in privinta profesorului. Si iata ca, atunci cand a sosit randul meu sa prestez in fata clasei intreaga mantra, nu m-am putut abtine si am bufnit in ras. Rebela din mine o intrecuse pe tocilara speriata de faptul ca profesorul va lua performanta mea muzicala drept insulta la intreaga cultura a Indiei. Mi-a venit insa inima la loc cand am auzit clasa in hohote. L-am cautat cu privirea pe profesor si l-am vazut cum nu il vazusem niciodata pana atunci: razand. Mi-am cerut scuze pentru lipsa grava de aptitudini muzicale si am promis sa continui sa repet.

Lista mea cu “ce nu o sa fac la clase” a continuat apoi cu denumirile posturilor in sanskrita. Mi se parea o tulburare grava a simtului auditiv sa rostesc acele cuvinte in timpul unei clase, la mine in tara. Nu de alta, dar aducea a japoneza pe care incercam sa o vorbesc cu sora mea cand eram mici si vroiam sa ne spunem lucruri pe care, altfel, nu am fi indraznit sa ni le spunem. Riscul sa bufnesc in ras si sa ma pun din nou intr-o pozitie ingrata fata de tezaurul spiritual al Indiei ar fi fost prea mare.

Subiectul chakre mi se parea foarte interesant. Dar nu ma vizualizam ca acea instructoare teoreticiana care vorbeste despre lucruri invizibile pana si ei. De fapt, nici nu ma prea vedeam vorbind prea mult la clase… Prin urmare, cand am ajuns in tara si am inceput sa sustin clase, stiam ca aveam sa fiu instructoarea de yoga fara chakre, OM si sanksrita. Ramanea, ce-i drept, parca destul de putin din ce ar fi trebuit sa fiu… Am zis ca o sa compenesez prin explicatii stiintifice scurte si la obiect, cu privire la beneficiile exercitiilor si o sa ma incadrez intr-un limbaj cat mai… uzual. Poate chiar urban… sau business, ca tot ma trageam la origini din lumea corporatista: managementul energiei, gestionarea resurselor interne, sa fim pe plus, nu pe minus energetic… (to be continued)…

Adaugati un comentariu

Categorii articole

Newsletter Urban Yoga

Introduceti adresa de email: