Populația îmbătrânită poate reprezenta o putere economică

Dana Marin decembrie 30, 2017 0 comments 0

– dacă îi permitem –

De Eillie Anzilotti

Patrick O’Halloran are 82 de ani, “dar sunt încă în formare,” spune el. După o lungă carieră ca preot iezuit și psiholog clinician în San Francisco, O’Halloran s-a retras în partea de nord-vest din San Mateo, California, unde locuiește singur. E vioi: rutina sa zilnică include antrenament de circuit, exerciții cardio și box și lucrează ca voluntar la închisoarea din apropiere, predând cursuri de meditaţie.

“Cel mai trist este să-i auzi pe oameni spunând: lumea noastră începe să moară în jurul nostru înaintea ca noi să fim gata să murim.”

Doctorul O’Halloran îi spune că îi mai rămân poate între cinci și 10 ani pentru a trăi de unul singur, dar el intenționează să se mute la un centru pentru persoane în vârstă mai devreme; este sociabil și nu-i place să trăiască fără a avea legături cu oameni cu care să poată discuta. Dar există aici un aspect care sare iese în evidență. “Îmi place să vorbesc cu oameni tineri, cu milenialii,” spune el. “La căminul de bătrâni, pot să stau la o bârfă, să vorbesc despre jitterbugging*,” spune el. “Dar este aceeași perspectivă.”

IMINENTA CRIZĂ A ÎNCĂRUNȚIRII

Ca mulți oameni care se îndreaptă spre o vârstă mai avansată, O’Halloran s-a trezit într-o capcană. Nu este încă pregătit să renunțe la lucrurile care îi dau energie, comunicarea, conversația, împărtășirea de experiențe și perspective diverse în schimbul omogeneității unui centru pentru persoane de vârsta a treia. Dar în calitate de persoană în vârstă în America, se află într-o lume care nu este echipată pentru a primi ceea ce are de oferit. “Este atât de trist să-i auzi pe oameni spunând: lumea noastră începe să se stingă în jurul nostru înainte ca noi să fim gata să murim,” spune Vandana Pant, directorul senior al inițiativelor strategice pentru Fundația medicală Palo Alto, care furnizează servicii de îngrijire pentru seniori în San Mateo, unde locuiește O’Halloran.

La fel ca în cazul schimbărilor climatice, spune Paul Irving, președintele Centrului pentru viitorul îmbătrânirii de la Institutul Milken, îmbătrânirea populației Statelor Unite și a întregii lumi este un fenomen prevăzut de multă vreme, dar pe care în mare măsură nu suntem încă pregătiți să-l confruntăm. Faptul că știința a dus efectiv …
____________________
* jitterbug = dans rapid, popular în anii 1940, asociat cu muzica swing. (notă traducător)

… la dublarea duratei de viață pe parcursul ultimului secol și jumătate, spune Irving, “este poate cea mai extraordinară realizare din istoria omenirii.” Dar dacă nu ne modificăm atitudinea și răspunsurile la problema îmbătrânirii, se va transforma din miracol în criză.

A corobora atât schimbările infrastructurale cât și cele de ordin economic care trebuie să aibă loc pentru a adăposti o populație ce îmbătrânește rapid este problemă și mai greu de cuprins: trebuie să ne ajustăm atitudinea generală față de fenomenul îmbătrânirii. Din punct de vedere cultural, tindem să tratăm îmbătrânirea ca pe o etapă separată și nu ca pe o extensie a aceleiași vieți. “Vezi felul în care oamenii din comunitățile de pensionari sunt infantilizați, li se vorbește ca și când ar fi copii deși au dus vieți bogate și au avut experiențe remarcabile,” constată Irving.

Desconsiderarea culturală și structurală față de populațiile mai vârstnice “este ultima prejudecată pe care ne mai permitem s-o avem,” afirmă Kathryn Lawler, directorul Comisiei Regionale a Agenției zonale pentru îmbătrânire Atlanta. Ceea ce este profund ironic. Nu doar că îmbătrânirea, dacă ai norocul să ai o viață lungă și o stare bună a sănătății, este una din puținele experiențe cu adevărat universale, ea devine tot mai omniprezentă. Până în anul 2050, populația globală a oamenilor cu vârsta de 60 de ani și peste va crește la 2 miliarde, de la 900 de milioane cât era în 2015. În fiecare zi, în Statele Unite, 10.000 de oameni trec de vârsta de 65 de ani. Între 1990 și 2013, speranța de viață a crescut global cu circa șase ani, de la 65,3 la 71,5 (înlăturarea deceselor provenind din accidente mortale sau în urma unei supradoze sporește aceste cifre estimative cu aproximativ încă un an). Pentru cei care se nasc astăzi, probabilitatea de a atinge vârste formate din trei cifre este foarte mare: un copil născut în 2011 are o șansă din trei de a trăi rână la a 100-a aniversare.

Aceste lucruri trezesc o seamă de îngrijorări, de la ce vor face omenii în vârstă cu perspectiva a trei decade de timp liber oferite la vârsta de pensionare care este încă de 65 de ani, până la felul în care am putea și ar trebui să schimbăm serviciile de asistenţă socială ca răspuns la noua stare de fapt. Când s-a introdus asigurarea pentru pensionarea pentru limită de vârstă în 1935, speranța medie de viață era de doar 62 de ani circa, sub vârsta de pensionare, fapt care, chiar și atunci, era încă de 65 de ani. Proporția de adulți care primesc asigurarea socială era semnificativ mai scăzută la introducerea alocației, și aceștia puteau trăi, în medie, un număr mai mic de ani după ce își întrerupeau munca. Acum, situația se prezintă cu totul altfel, iar plasa de siguranță este întinsă la maximum. În rândul populațiilor de vârstă medie și mai tinere, anxietatea legată de responsabilitățile de îngrijire este în creștere.

Din multe puncte de vedere, îmbătrânirea este o problemă personală, dar pentru a face față acestei schimbări demografice efortul individual nu este suficient. Mai degrabă, va fi necesară o abordară comprehensivă din partea orașelor, comunităților, și companiilor, pentru a face loc unei populații care are multe de oferit, și din care cu toții vom ajunge să facem parte într-o bună zi.

Citiți mai mult aici: Fast Company

Adaugati un comentariu

Categorii articole

Newsletter Urban Yoga

Introduceti adresa de email: